Viata

Simona și Dumnezeu

Există printre noi oameni care cred că a-l iubi pe Dumnezeu înseamnă să te pedepsești pe tine însuți. Să porți haine lungi, până-n pământ, să îți acoperi capul, să nu ieși în cluburi, să nu înjuri, să nu privești la televizor, să te închini de câte ori treci prin fața unei biserici, să nu bei alcool, să nu mânânci de dulce și așa mai departe. Să NU, în general, asta e ideea. O viață plină de privațiuni, de parcă Dumnezeu te-a lăsat pe pământ să te chinui, nu să trăiești! 

Read More

RADU

Radu a murit în urma unui accident de circulație, în martie 2019, la 25 de ani. 

A ieșit din curte de la niște prieteni să preia o pizza și băiatul cu scuterul i-a făcut semn să traverseze, pentru că nu are unde să întoarcă. L-a lovit o mașină. Omul de la volan nu băuse alcool, în urma cercetarilor a reieșit că nu avea nici cine știe ce viteză, dar neatenția e neatenție, Radu a căzut cu capul de bordură. A intrat in comă, ulterior in moarte cerebrală, iar doctorii au recomandat să fie deconectat de la aparate, șansele de supraviețuire fiind zero. Înainte de asta însă, familia a decis să trăiască alții, așa că rinichii, plămânii și ficatul fiului lor au recuperat din ghearele morții doi copii și o mamă.

Read More

Unde îmi poți găsi cartea

Dacă vrei să știi de ce ești un miracol, dacă te lasă prost devenirea asta a lumii, dacă aveai ușă de autobuz la intrare în casă pe Valea Seacă, dacă ai fost posesor de Majak sau Kashtan în adolescență, dacă te-a tras educatoarea de codițe la școală și nu te numeai Gelu, dacă vrei să afli povestea necosmetizată a unei experiențe în presă și de ce am vrut să o sun într-o zi pe mama lui Tolontan, dacă adori antrenorii de dezvoltare personală, dacă ai fost cu mine în noaptea aia în Costinești, dacă vrei să afli cel mai bun sfat pe care îl puteai primi în viață, cum poți fi fericit și de ce trebuie să îmbrățișezi frica, dacă vrei să știi ce e cu tine pe aici și câte prostioare faci în viața reală sau pe FB, atunci, merită!

E cartea despre care Răzvan Boanchiş a scris într-un editorial: „Leşini, leşini, leşini de râs!” 

Read More

Când se va liniști România. Și cu cine voi vota la europarlamentare

De fiecare dată când sunt chemați la vot, românii trebuie să aleagă nu binele, ci răul cel mai mic. S-a întâmplat cu Convenția Democrată, care urma să salveze țara după dezastrul PDSR-ului, dar care s-a dovedit a fi un dezastru în sine. Președintele post Iliescu și tot ce însemna el, în care oamenii își puseseră toată încrederea, a fost un zero barat, care și-a scuzat incompetența prin faptul că a fost “învins de sistem”, iar cei de sub el i-au furat pe români la fel ca ceilalți, dacă nu chiar mai abitir. Ioan  Mureșan, Victor Babiuc, Adrian Severin, Caltaboșul, vi-i amintiți pe penalii de peste gard. Ani mai târziu, “schimbarea” a însemnat Udrea, Cocoș, asfaltangii, mogulii cei buni, vi-i amintiți și pe ăștia. 

Read More

Ce luptă duc în ultimul timp

Zilele trecute am fost să fac service-ul de 1 an la mașină. Sediu luxos, canapele, televizor, cafele, personal amabil, timpul de așteptare a corespuns întocmai cu cel estimat, nici o liră în plus pe factură, iar mașina mi-a fost returnată inclusiv spălată, nu doar pusă tehnic la punct. Nici nu mă așteptam la altceva, sincer să fiu! 

Read More