Raketul din Balta Albă VS luptătorul special Godină

Tocmai am citit un articol despre 8 soldați din forțele speciale britanice, peste care au dat sălbaticii ăia din ISIS în timp ce ajutau o familie de afgani, a căror mașină calcase pe o bombă artizanală. Tatăl mort, fetița lui grav rănită. În timp ce medicul care era cu britanicii îi acorda primul ajutor, peste ei s-a abătut Jihadul. 

Șase ore s-au luptat cu sălbaticii ăia, care îi copleșeau numeric, pe teren necunoscut și ostil. Singura lor șansă de supraviețuire, odată ce au decis că nu vor abandona fetița, era să reziste până la căderea nopții, când ar fi avut avantajul echipamentului night-vizion. Doar așa puteau să scape de acolo. 

Cealaltă opțiune, pe care o știau încă de la momentul detașării pe terenul de joacă al diavolilor, era să păstreze un ultim glonț, pe care să și-l tragă singuri în cap. Ar fi fost o moarte mai rapidă și mult mai ușoară, pentru că ISIS i-ar fi decapitat, cel mai probabil, după ce ar fi cedat fizic umilințelor și torturii. 

Încă un amănunt, ca să înțelegem și mai bine împotriva cui luptau. Un “amănunt” care trebuie să le fi dat fiori pe șira spinării tuturor celor care au avut ISIS drept adversar. Spre deosebire de oricare militar, parte a unei unități speciale sau nu, membrii celei mai sângeroase organizații teroriste din câte au existat își doreau să moară, ei chiar pentru asta luptau. Moartea în lupta pentru Jihad era (este) onoarea supremă, încununată cu accesul în Rai. Vă închipuiți ce înseamnă să ai așa ceva în față ? Nu doar niște barbari, care ardeau oameni de vii și tăiau capete ca la pui de găină, dar care alergau înspre tine cu câteva KG de explozibil atașate de corp, zâmbind. 

Și în timp ce citeam eu asta cu ambuscada, mi-am adus aminte de o postare a lui Marian Godină, tot membru al unei unități speciale și el. Citez. 

“La scurta ședință ni s-a transmis că se pare că (sic) un cetățean străin, urmărit internațional după ce a comis un omor în Ucraina cu o armă automată, a pătruns pe teritoriul României și că ar urma să tranziteze județul nostru.

-Montați-vă și vizoarele pe căști, toată lumea cu plăcile pe vestă. 

Plăcile ceramice aplicate vestelor antiglonț sunt de nivel 4, rezistând la calibru mare. Nu le-am cântărit vreodată, dar cu tot echipamentul pe mine știu că am undeva în jur de 120 kg.

Am plecat de la sediu, iar în dubă mi-am scos telefonul. Georgiana nu dormea și îmi tot scria.

-Ai aflat unde mergeți? Să ai grijă, să nu te bagi, să nu faci pe viteazul.

-Da, am aflat. Mergem la o percheziție la o unitate comercială. Nimic deosebit. Dormi liniștită.

Ce era să-i zic? Că mergem să-l prindem pe unul cu un Kalașnicov? Că ăla, știind că vă ajunge la pârnaie, nu va ezita să facă orice ca să scape? Abia comisese un omor. Nu ne așteptam să ridice mâinile sus și să se pună în genunchi.

Nu a fost să fie. Urmăritul nu și-a făcut apariția, pista fusese falsă. De data asta.”

Contextul în care a scris luptătorul nostru articolul l-ați bănuit deja. Iată! 

“Zilele astea am văzut mulți specialiști pe Facebook, dându-și cu părerea despre acțiunea mascaților. De la fătuca ce postează de obicei texte amuzante, la frustratul căruia i se fura sendvișul când era elev de generală, toți erau acum luptători SAS și explicau ei cum trebuia acționat.”

Atenție mare acu! 

“Închipuie-ți, viteazule de Facebook, că trebuie să intri într-o clădire unde știi că se află un criminal înarmat, care abia ce ți-a omorât un coleg. De unde începi, profesore? Lăsând la o parte faptul că abia dacă te-ai putea târî cu echipamentul ăla pe tine. Ai face puțin pipilică pe tine, dacă ai vedea o umbră după un colț?

Dar să faci asta 36 de ore încontinuu, 36 de ore în care știi că de oriunde poate ieși un tâmpit care să înceapă să tragă în tine? Ți-ar fi la fel de comod ca atunci când stai pe fotoliu și scrii comentarii pe Facebook?”, își încheia Marian tirada. 

Nu știu cât de comod se simțeau cei la care se referea el, dar știu sigur că eu nu m-am simțit deloc confortabil, când am realizat cum gândește și cum trăiește “acțiunea” un luptător de-al nostru. Unul cu calități fizice și psihice speciale, cu echipament performant, înarmat până în dinți și cu antrenament de elită. Un om pentru care adrenalina se presupune că e pasiune. Vă dați seama? 

15-20 asemenea colegi, toți pe la 1.90 înălțime, sprijiniți de elicopter sau dronă, cu echipaje de poliție normală pe spate, ajutați cu informații în permanență, uneori și de câini trimiși la înaintare, urmărind un căcat de raket, despre care auziseră ei că le tranzitează județul, având în rucsac un kalașnikov furat. Sau pe nefericitul ăla din Lugoj, fugar, disperat, nemâncat de câteva zile, ascuns prin grădinile țăranilor și speriat până și să bea apă pe lumină, ca să nu-l bunghească vecinii. 

Ăla “va face totul ca să scape”. !!!! (Am văzut, s-a pișat pe el.)

“Criminalul ăla înarmat”. !!!! (Un adevărat Cyborg, ce să mai!) 

Te pufnește și râsul! Alții, de pasionații lor de adrenalină zic, se luptă cu monștri prin teatre de război, unde urletele morții se aud la tot pasul și în care nici briza fierbinte a deșertului nu ți-e prietenă, nu mai zic de păianjeni, în timp ce “specialul de elită” al nostru se plânge de greutatea plăcuțelor de pe vestele anti-glonț și îi vorbește nevestei de parcă s-ar duce să se lupte cu mașinăriile extraterestre din “Războiul Lumilor”, al lui Tom Cruise, nu cu vreun cocalar de prin Retea, județu’ Brașov.

Cu un astfel de om ar trebui să se compare Marian, nu cu cei de pe Facebook! 

Mariane!? 

BAU !!!

Hai, scuze, frate, am gumit 😉 

P.S. Cei 8 din trupele speciale britanice, împreună cu fetița, au scăpat.

You May also Like...

Simona și Dumnezeu
July 14, 2019
RADU
June 15, 2019
Când se va liniști România. Și cu cine voi vota la europarlamentare
April 11, 2019