Red & White transformă Dinamo în râsul investitorilor pe Bursă

Red & White transformă Dinamo în râsul investitorilor pe Bursă

Acționarii Red & White au anunțat că vor “revoluționa fotbalul din România”, însă au omis să spună opiniei publice și cum au de gând să facă asta exact, așa că sarcina mi-a revenit mie.

“PE BANII SUPORTERILOR”

Titlul unei postări pe Facebook, 7 iunie 2023.

Prima mișcare în acest sens a fost “provocarea” lansată de Nicolescu fanilor dinamoviști de a cumpăra 15.000 de abonamente, în condițiile în care clubul nu a vândut niciodată mai multe de 4500 în istoria sa post revoluționară.

Pentru a avea și un termen de comparație, clubul aflat pe primul loc în topul abonamentelor achiziționate în Liga 1, în sezonul trecut, a fost Rapid, an în care și-a inaugurat stadionul. (4.500  - conform GSP)

Provocarea lui Nicolescu a fost de fapt o condiționare a admirabililor suporteri dinamoviști, de a-și vedea echipa jucând pe cel mai mare stadion al țării, așa cum ar merita ei și Dinamo. Vorbim despre suporteri care vin după ani de sacrificii uriașe pentru a-și păstra clubul în viață.

“Vă promit că la 15.000 de abonamente vom juca toate meciurile pe Arena Națională” - Andrei Nicolescu.

A doua mișcare “revoluționară” a acționarilor de tip nou în Groapă, cunoscuți în lumea fotbalului mondial drept “investitori Șerdean-Cortacero”, a fost lansarea unei campanii de crowdfunding, prin intermediul căreia suporterii pot cumpăra acțiuni.

Însă atenție mare la mecanism!

Nicolescu și Voicu au luat 8% din acțiunile deținute de DDB în Dinamo, pentru ca acum să le vândă suporterilor înapoi, dar în Red&White și mult mai scump, practic.

Ingineria “Lupilor de pe Wall Street Floreasca” nu se va opri aici. Conform unui articol apărut recent în Ziarul Financiar, Nicolescu și Voicu intenționează să lanseze și “obligațiuni corporative”, pentru a completa “bugetul țintă” de 13 milioane de Euro, necesar reușitei marelui proiect cincinal “Dinamo 2028”.

IMAGINEA LUI DINAMO FĂCUTĂ ȚĂNDĂRI

Revoluția lui Nicolescu și Voicu pe banii altora nu a rămas fără ecouri nici în lumea de business.

Marius Alexe, un important jucător pe piața de capital românească, a taxat cu umor geniul financiar pustiu al celor doi.

Imaginile au fost postate atât pe site-ul personal, cât și pe rețelele de socializare. Inutil să adaug numărul de urmăritori, profilul acestora și greutatea lor în lumea de business.

DESPRE CINE VORBIM

Alexe este antreprenor în IT și agricultură, investitor și susținător al startup-urilor și companiilor de pe piața AeRO. El deține pachete la câteva entități listate în ultimii ani precum Norofert, Bonas, MAM Bricolaj, Appraisal and Valuation. De asemenea, este membru non-executiv în boardul Norofet și are dețineri în Ultragreens sau PrimeDash, un start-up fintech local.

Marius Alexe nu a dezvăluit niciodată public la cât se ridică valoarea portofoliului de investitor, însă conform Ziarului Financiar, datele de la BVB arată că deţinerea sa doar în NRF se ridică la circa 11,6%, valorând peste 17 mil. lei. (3.5 mil de euro)

Cât despre imaginea lui Dinamo, în era “know how”, pentru aceasta să ne rugăm!