Brigada Diverse la școală. Ce le faceți copiilor voștri?

Mă, ce caută primarul, sau ce administrația mă-sii e ăla înfașurat ca un circar în tricolor, la începerea școlii? El e obligat să își facă treaba pentru comunitate, anonim, înainte, Senor! 

Dar Părintele, cu patrafirul pe el și freza aia demnă de Cooperativele Igiena? L-a mai adus și pe țârcovnic în fața elevilor, când locul lor este, de fapt, în biserică și la capul mortului. O fi de la vreo școală de maici instantaneul!?

Uitați-vă și la polițist, hai! Gardianul comunității, care ar trebui să patruleze pe străzi, nu pe lângă catedră, cu atitudinea aia ridicol blajină! Ai naibii, au mai trimis și unul gras, cu alură de Garcea la spovedanie!

Adevărul e că suntem peste tot pe unde nu ne e locul. Trei pămpălăi, care nu fac altceva decât să îndoctrineze niște copii și să-i țină stupid în picioare, când ei ar trebui să fie deja pe scăunele, în bănci. Acolo află despre rolul fiecăruia în societate, de la învățătoare trebuie să înțeleagă rostul unui politician, polițist și al unui preot, pentru ca mai târziu, liberi de prejudecăți, să fie capabili să facă alegeri, în care să creadă cu toată ființa lor. Dacă i le impui tu copilului, școală sau părinte, încă de la clasa pregătitoare, l-ai pierdut deja ca om.

Și chiar i le impui, am zis bine, nu i le sugerezi! “Sugerează-i” unui băiețel că este fetiță, fetiță, fetiță și că îi place, îi place culoarea roz, roz, roz și ai să vezi ce dracu se întâmplă! Iartă-mă, Părinte, nu mai zic și nici nu mai fac! Dar nici tu, da!?

Stai acolo, în biserică, unde e locul tău și lasă-i pe copii să vină la tine când vor și dacă sunt pregătiți, nu-i mai îndoctrinați, fraților românii mei înțelepți viteji! Dați-le voie să fie copii și să își trăiască, nealterată, copilăria!

E dreptul lor, garantat chiar prin constituție!

În timp ce alții au ajuns să trimită regulat roboți pe Marte, noi încă rostogolim placa imemorială cu dascălul, primarul și preotul “stâlpii comunității”.

Nu sunt, bă! Stâlpii comunității suntem fiecare dintre noi, prin ceea ce alegem să facem unii pentru ceilalți. Dascălul pentru elev, primarul pentru cetățean, preotul pentru enoriaș, părintele pentru copil și omul pentru om.

Ce vedeți voi în poză e propagandă, politicianism și îndoctrinare, nu educație! Ultima le deschide copiilor mințile și le permite să zboare, setându-le ca limită cerul, în timp ce “brigada diverse” aliniată la masă doar le frânge, prematur și stupid, aripile.

Poftim!? Asta ai înțeles tu, că dau în biserică? Da, tu, nu strâmba, voi, voi, ăia cu mustață, din rândul doi. Râdeți ca proștii de preafericitul Gigi Becali, care amestecă aiuritor fotbalul cu religia, fără să realizați că voi amestecați chiar școala cu ea, ipocriților! 

You May also Like...

Unde îmi poți găsi cartea
30/05/2019
RADU
14/06/2019
În poza asta minunată e HIDOȘENIA lumii
30/08/2019

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: