Table of Contents
După ce și-au salvat clubul de la dispariție, făcând eforturi financiare uriașe, în plină pandemie, “câinii” continuă să uimească prin atașamentul lor necondiționat față de ceea ce îi definește ca oameni.
Dinamo face parte din viața mea și nimic nu e prea mult atunci când pot să-l ajut,
spune Marius Jigmond, un tânăr de 24 de ani, din Lugoj, care însă trăiește de 5 ani în Londra, Marea Britanie.
Cu doar două zile înainte de confruntarea cu Csíkszereda, de pe Arena Națională, meciul tur al barajului pentru rămânerea în Superliga, Marius așteaptă cu sufletul la gură acceptul managerilor companiei la care lucrează pentru a putea pleca spre casă. Emoțiile vin din faptul că va trebui să lipsească de la muncă două zile, nu doar una, meciul disputându-se luni seara. Suporter al lui Dinamo de când se știe, Marius simte că echipa are nevoie de el, așa că va face încă un efort pentru a fi prezent pe stadion.
Nota de plată cu Rapid
Data trecută, cu Rapid, “pachetul complet” l-a costat aproximativ 500 de Lire Sterline. Vorbim despre biletul de avion Londra - București, dus-întors, tichetul de meci, hotel, mâncare și taxi-uri care să îl ducă de colo colo. Cam atât va scoate din buzunar și pentru meciul cu Csíkszereda, la numai 3 luni distanță, în condițiile în care nu este un om bogat, ci un simplu tânǎr plecat la muncă peste hotare.
Marius lucrează în show room-ul unei companii care vinde autoturisme, din Hounslow, un cartier al Londrei foarte popular printre imigranții români.
Prețuri în UCL și Premier League
Ca să ne facem o idee și mai clară despre ce vorbim, cel mai scump bilet din Premier League l-a vândut Fullham FC: £3000 pentru întreg sezonul 2023-2024, ceea ce înseamnă aproximativ 158 de lire pentru fiecare meci jucat acasă.
Sferturi Champions League
Real Madrid vs Manchester City, pe Bernabeu €445
Barcelona vs PSG, pe Montjuic €399
Atletico vs Borusia Dortmund, pe Metropolitano €350
Mai miră pe cineva titlurile din presă cu numărul ridicat de suporteri care vor lua cu asalt Arena Națională!?
Nimic prea scump pentru Dinamo
Pentru alți suporteri, biletul cu Csíkszereda poate costa chiar mai mult de 500 de Lire, în funcție de colțul lumii din care vin.
Londra, Italia, Germania, Danemarca, prezenți! Ai să vezi luni infern, Daniel! Jucăm la baraj și o să fim peste 30.000 de câini, sunt convins! Dacă cei din conducerea ar fi puțin mai deștepți, la anul să te bați acolo sus, cum trebuie să se bată Dinamo, am fi peste 25.000 meci de meci!
Pe Arena Națională vor fi prezenți și alți prieteni ai lui Marius din țară, care vor veni din Lugoj și Timișoara, cu trenul, drum care va dura 7-8 ore.
Data trecută, cu Rapid, eu am ajuns înapoi în Londra mai repede decât au ajuns ei acasă.
Antrenorul Zeljko Kopic crede că Dinamo e favorită, dar atenționează că adversarul nu trebuie luat de sus, pentru că asta o poate trimite pe Dinamo în Liga a doua.
Am auzit că s-au vândut peste 20.000 de bilete, știu că vom avea mulți fani. E important că vom fi împreună. Încerc să dau totul și în aceste două meciuri. Suntem favoriți, dar totul se decide pe teren.
Nu știu cum se va descurca Dinamo luni seara, cu Csíkszereda, dar știu că suporterii lui cei mai pătimași vor fi pe stadion, din nou, un lucru la care acționarii și managementul trebuie să se gândească mai serios de acum încolo.
Să scoți din buzunar peste 500 de Lire Sterline ca să vezi pe Dinamo jucând doar 90 de minute, într-un meci la retrogradare, nu în Champions League, iar acesta cu Csíkszereda, nu cu Real Madrid, poate fi o definiție a atașamentului în fotbal, oricând.
Oferă-le un pic mai mult dinamoviștilor și ei îți vor da înapoi cerul!