Cum afli dacă puștiul tău are probleme cu încrederea de sine. 4 metode de a repara lucrurile, la timp

Dacǎ te afli în fața unei săli pline cu oameni de sport (antrenori, kinetoterapeuți, psihologi, conducători de cluburi, foști jucători, jurnaliști) și pui următoarea întrebare: 

“Câți ați făcut sport la nivel profesionist?” 

se vor ridica doar câteva mâini. 

La a doua întrebare: 

“Câți ați făcut sport la nivel de copii și juniori?” 

se vor ridica majoritatea. 

Sunt oameni care nu numai că iubesc sportul atât de mult încât s-au zbătut să rămână în domeniu, construindu-și cu trudă și migală o carieră, dar au avut și talentul necesar să îl practice. Partea tristă este că cei mai mulți dintre ei au renunțat înainte să treacă la profesioniști, motivele fiind diverse. Printre acestea, detașat, se află lipsa de încredere în forțele proprii, deși toți sunt în stare să jure că motivele au fost altele: talentul insuficient, lipsa șanselor reale, antrenorii neprofesioniști, pilele altora, accidentări, sistemul greșit etc. 

Ai grijă să nu pățească același lucru inclusiv copilul tău! 

Articolul acesta se adresează atât părinților micilor sportivi, cât și antrenorilor care se ocupă de ei. 

Cum îți dai seama dacă un puști are probleme cu încrederea de sine!? 

Sunt mai multe metode, însă cea mai la îndemână este următoarea: urmărește copilul la antrenament și apoi într-un meci. 

Dacă la antrenament e conștiincios, vesel și dezinvolt, însă pe terenul de sport, cu părinți, antrenori și spectatori urmărind pe margine, aceleași copil e crispat sau apatic, se ascunde mai degrabă de minge, nu își asumă riscuri sau scapă de ea cât mai repede posibil, pasând scurt sau predominant în spate, atunci e o problemă. 

Cum te asiguri 100% că de lipsa încrederii e vorba?

Pe drumul spre casă, după ce îi spui “mi-a plăcut cum ai făcut aia, ar trebui să fii mândru de tine”, în loc de “mi-a plăcut cum ai făcut aia, sunt mândru(ă) de tine”, întreabă-l cum crede că a jucat și apoi care dintre colegi crede că a jucat cel mai bine. 

Cuvintele sunt esențiale în construirea mentalului pentru sport de performanță. 

Copilul cu deficit de încredere tinde să fie mai dur cu el însuși și foarte generos cu ceilalți. 

Ce e de făcut

1. Vorbește cu el numai despre ce a făcut bine, fără să pomenești un cuvințel negativ despre greșeli sau lucruri la care nu a excelat. Despre cele din urmă vorbești apoi cu antrenorul, pe care îl rogi să le antreneze mai mult sau să le corecteze, după caz. 
   
   
2. Roagă copilul să aștearnă pe hârtie 3 lucruri pe care le-a făcut super bine la meci și 3 la care trebuie să mai lucreze. Pe cele din urmă spune-i să se concentreze de acum înainte pentru a deveni un jucător cât mai complet, pentru că talentat știe că este. Arată-i hârtia peste 4 săptămâni și pune-l să adauge procentele în funcție de cât crede că a progresat pentru fiecare în parte. 
   
   
3. Ai grijă ca încrederea copilului de sine să vină exclusiv de la calitățile și munca depusă la antrenamente, nu din laudele tale, ale antrenorului, prietenilor sau colegilor. În cazul în care cele din urmă nu mai vin, la un moment dat, din diferite motive, riscul este imens și poate duce chiar la renunțare. E esențial ca încrederea să vină din interior, nu din afară, de aceea copilul trebuie să fie mândru de talentul și munca lui, nu pentru că ești mândru de el tu, părinte leșinat în iubire. Aia nu o să-l ajute în viață prea mult, în special dacă știe că a fost un copil cocoloșit. Vrei un adolescent puternic mental, capabil să se ia la trântă cu adversari de două ori cât el și mai departe cu tot ce îi va mai scoate în cale destinul. 
   
   
4. Atenție la patternuri în gândire! Creierul nostru tinde să ne confirme prejudecăți. Copiii cu carențe de self-esteem căută să își confirme faptul că nu sunt buni îndeajuns în ce privește aia sau cealaltă. Exemplu: “Nu-mi iese deloc cu stângul, n-o să reușesc niciodată.” La cei cu încredere exacerbată funcționează invers, de aceea unii trag din orice poziție la poartă, ca idee, deși lovirea mingii este ceva ce clar trebuie lucrat. În ambele cazuri, dacă nu recunoști problema, îi răpești șansa copilului de a progresa. Lucrurile făcute insuficient sau greșit trebuie îmbunătățite sau corectate, în timp ce lucrurile bune trebuie duse spre excelență. 

Foarte important 

Antrenamentul mental nu înseamnă să anulezi anxietatea, emoțiile și teama, nici să te împotrivești lor, pentru că nu vei reuși, ci să înveți cum să le folosești în favoarea ta. 

Cu cât începi să lucrezi la capitolul încredere cât mai devreme, cu atât mai bine! Aceasta tinde să se diminueze odată cu vârsta, de aceea e esențial ca mintea tânărului de mâine să fie antrenată pentru a face față provocărilor din ce în ce mai mari și mai diverse. 

De ce? Pentru că încrederea este vitală în sport. Cei mai mulți dintre oamenii de sport prezenți în sala despre care vorbeam la început au renunțat la visul lor în jurul vârstei de 13-14 ani. Cam pe acolo spun studiile că se întâmplă.

Mintea se antrenează la fel cum se antrenează tehnica, tactica și efortul. 

Și ghici, ce! Ultimele 3 se bazează pe prima, niciodată invers! 

Succes tuturor! România are nevoie de copii sănătoși, veseli și încrezători în talentul lor!