Drumul înspre performanță e dur. Nu le mai puneți copiilor pietroaie pe umeri

În urmă cu ceva timp stăteam la o masă așteptându-l pe tatăl unui puști de 14 ani sǎ ajungă. Urma să îi dau o veste bunǎ. “Job done, băiatul tău e unde trebuie, de acum se va descurca singur” 

Sper să citească textul acesta cât mai mulți părinți și antrenori din România! 

În prima sesiune cu copii, dintre întrebările pe care le pun nu lipsește asta: “Ce înseamnă pentru tine succesul, când vei recunoașe că îl ai?” 

Puștiul din fața mea a răspuns în secunda 2. 

- Când o sǎ îmi permit sǎ le cumpăr părinților mei o casǎ în Spania, unde sǎ se relaxeze la soare, în timp ce îmi urmăresc meciurile. 

Părinții erau la fel ca mine, imigranți, iar eforturile pe care le făceau pentru ca el și sora lui să reușească în viață erau mari. Nu majoritatea le facem!? Cu tatǎl lui se vedea mai mult în week-end, când mergeau amândoi pe unde avea meciuri, în rest omul ajungea acasă când puștiul dormea deja și a doua zi pleca înainte să se trezeascǎ. În UK distanțele sunt mari, de aceea britanicii au și inventat un cuvânt special pentru drumul la serviciu: “commute”. 

Din fericire pentru părinții ăștia, aveau copii buni, care munceau să-i răsplăteascǎ. 

Problema era însă că aveam în față un copil cu un mindset greșit pentru performanță. Era un copil cu șanse de a reuși, asta da, deși sunt multe variabile la mijloc, însă bani urma să facǎ din orice altceva, nu din fotbalul de care era atât de îndrăgostit. 

A trecut timpul, copilul era isteț și receptiv, deci nu mi-a fost prea greu să fac corecturi. 

Am cerut să mǎ întâlnesc cu tatăl lui, deși aflasem între timp că cea care insistase cu mentalul fusese mama, așa că iată-ne față în fațǎ la masa aia, unde după amabilități îi zic. 

- Veste bunǎ, băiatul e unde trebuie. Are un program, știe ce are de făcut, iar cel mai important, acum gândește corect! Mai departe, că ai un copil bun, știi, eu îți mai zic doar că la prima sesiune mi-a povestit emoționat de eforturile pe care le faceți pentru ei.

Polonezului ăstuia cu palme cât găleata de tablă de scoteau bunicii mei apă din fântânǎ i se citea satisfacția pe față. “Chiar așa ți-a zis?”

- 100%, exact cuvintele acelea le-a folosit! Însǎ din punct de vedere al performanței era greșit”. 

S-a scurs viața din polonez. În capul lui era ceva de genul: “du-te dreaq, știam eu, să vezi ce scandal îi fac lu nevastă-mea acasă, mi-ai învățat copilul numai prostii.” De verbalizat însă a verbalizat dor atât. 

- Cum adică era greșit? Ce e rău în a vrea să-ți rǎsplătești părinții? 

La vârsta aia și mai ales în ziua de azi, copiii văd succesul în filmulețe postate din vacanțe pe TikTok, înțeleg reușita în mașini, haine și suficienți bani încât cei mai buni dintre ei sǎ își răsplătească părinții cu case, e normal, însă pentru unul care vrea sǎ reușeascǎ în fotbal eu vreau să vădă succesul altcumva. 

La sesiunea de luni, noi ne vedeam vineri, spre final l-am întrebat pe bǎiat, din nou, aparent din senin: când vei recunoașe că ai atins ce știi că îți dorești?

- Când voi tremura de emoție că stau în același vestiar cu băieții de la prima echipă a lui …

Mindset, focus, vizualizare, cei din domeniu știu ce zic.

Plus că mai e ceva

Din momentul în care vrei să reușești pentru altcineva, nu pentru tine, îți pui pe umerii aceia fragili o povarǎ uriașǎ și nemeritată, deschizând ușa larg anxietății, temerilor și frustrărilor de tot felul care pândesc după colț. Frica de a nu reuși, în cazul copilului de a nu își dezamăgi părinții, te va însoți pas cu pas, ducând cel mai probabil la burnout. Prea mult, prea devreme. Și foarte posibil: “prea nedrept e antrenorul cu mine.” Puștiul trebuia să joace fotbal, pentru că îi place și are calitățile necesare, nu să care pe umeri un bolovan. 

Make no mistake

Drumul înspre performanță e dur, în calea ta vor apărea obstacole asupra cărora nu ai nici un fel de control, iar lumii sportului te asigur cǎ nu îi va păsa nici cât negru sub unghie de datoria ta față de cineva. În sport vei reuși doar dacă ai mindsetul corect. Visul pe care îl ai trebuie și acesta spart în obiective mai mici. 

Nu era un copil cu posibilități reduse, ci doar unul cu inteligență peste medie, cu părinți care trăiau exclusiv prin ei. 

Am povestit ca să înțeleagă părinții cât de importantǎ este mentalitatea și antrenorii cât de importante sunt cuvintele. Copiii cu ele vor rămâne toată viața în minte, fie că reușesc în sport, fie că nu, deci aveți grijǎ ce amprentă lăsați în ființa lor! 

M-am despărțit de un tată senin, care a înțeles ce și cum. Acum știa inclusiv el ce are de făcut și mai ales ce să nu mai spună. 

Echipa aia e din Polonia, prima ligă, al cărui fan e din neam. Îl iubește fi-so ca pe ochii din cap.