În poza asta minunată e HIDOȘENIA lumii

Ce vezi în ea? În stânga, o fetiță veselă și frumoasă, care pare să alerge în jurul axei sale, părintele. Pentru fetițe – așa am auzit, cel puțin, că nu am – tatăl este nu doar punctul lor de sprijin, ci și eroul preferat din poveste. Atât că totul se întâmplă în realitate, my friend, how cool is that!? 😉

Și ce mai vezi? Un copil fericit, probabil, așa cum e și normal să fie toți copiii de pe planetă, râzând, care își îndeplinește, întocmai, menirea: se joacă. E imposibil să nu îți stârnească un zâmbet!

Dar în dreapta, ce vezi? Un tată împlinit, sunt convins! Dacă îți place și fotbalul, știi că numele lui e Luis Enrique, fost internațional spaniol, actual antrenor, care în cariera lui mai întâi a jucat, apoi a și manageriat un colos precum Barcelona. Dar nu de acolo îi vine lui bogăția, ci din faptul că e binecuvântat să fie tată. Aia, ce vezi pe fața lui, e bucuria în starea ei cea mai pură, știe asta orice părinte suficient de norocos încât să trăiască minunea hârjonelii cu propriul destin. Timpul, atunci, se oprește în loc, iar în jur nu mai există nimic, pentru că momentul acela este tot ce contează. Momentul acela e neprețuit! Una după alta, adunate, clipele petrecute cu piticii inimii tale îți rămân în minte, parcă sculptate, adânc, cu o daltă divină. Imposibil de acoperit cu praful diafan al altor amintiri. De nereplicat și de neînlocuit. E opera de artă perfectă, capodopera supremă a omenirii în perpetuarea asta a ei continuă. Te uiți la fotografie și vezi frumusețea vieții și a răsăritului lumii!

Atât că nimic nu e ce pare a fi.

O știre seacă anunță azi că fetița lui Luis Enrique a pierdut lupta cu cancerul, “osteogenic sarcoma”. Xana avea doar 9 ani.

Și acum începi să le vezi, pe rând, praful să se aleagă de ele!, grozăviile lumii:

Absurdul. Absența lui Dumnezeu. Suferința cruntă. Durerea fără margini. Hăul al cărui fund, ca părinte, nu-l vei atinge vreodată, doar cazi. Și cazi, te rostogolești până la sfârșitul zilelor tale damnate, în golul acela imens, al sufletelor cele mai pătimite. Vezi nedreptatea vieții și lipsa ei nefirească de sens, iar de auzit, auzi întrebarea repetată obsesiv, dar la care nu vei primi, vreodată, răspuns: “De ce?”

Mai vezi eșecul nostru ca oameni, ca specie. Cum să nu fi înțeles până acum, definitiv și complet, cum funcționează organismul, ce anume produce mutațiile și cum dracu de n-am reușit, până în secolul XXI, după atâtea miliarde și miliarde investite, să descoperim tratamentul pentru o boală!? De ce mai există, încă, atașat de ea în dicționare, cuvântul “terminală!?”

Vezi hazardul tâmpit: “De ce doar copiii unora?”, și neputința: “Nu, nu, nu, e imposibil să nu se poată face nimic!” Simți întunericul, intuiești depresia, trăiești parcă și tu chinul apoteotic și fară sfârșit al unui om, la dracu, doar un om, de a nu mai avea șansa, vreodată, de a vedea în fața ochilor chipul acela luminat, rațiunea lui de a fi, esența existenței sale, totul și nimic altceva: fața delicată a propriului copil. Sânge din sângele lui. Carnea din carnea lui. Aerul pe care îl respiră și Icoana la care știi că se închină, la naiba cu nodul ăsta din gât! Pleacă, fugi, dispari, pleacă, du-te dracu d-aici! …

Mai uitați-vă, încă o dată, la poză! În stânga veți vedea acum un Înger, iar în dreapta un părinte condamnat să își îngroape copilul și odată cu el și ființa, destinul. Alt părinte, pentru că pe planeta asta ca el sunt cu sutele de mii, în fiecare an, blestemat chiar de către Dumnezeu, parcă.

În poza aia, ducă-se pe pustiuri, pentru ca nici un tată să n-o mai cunoască vreodată, e HIDOȘENIA lumii!

You May also Like...

Cum cumpăr eu Dinamo în fiecare zi
25/03/2019
RADU
14/06/2019
Brigada Diverse la școală. Ce le faceți copiilor voștri?
11/09/2019
8 Comments
  • Reply
    George
    31/08/2019 at 16:22

    Frumos articol!Trist adevarul!Minciuna e de regula mai frumoasa.Ferice de cei saraci cu duhul cred ca e raspunsul.

  • Reply
    Oana
    31/08/2019 at 22:25

    Am.plins si m-am gandit la articolul asta toata ziua!

  • Reply
    Chiru
    01/09/2019 at 07:34

    Este trist ce se întâmplă și foarte dureros in același timp pentru cei aflați în acele suferințe.

    Dar atâta timp cat aducem hule lui Dumnezeu fie în mod direct sau indirect și în același timp il pomenim pe dracu care nu are nici un sens în orice discuție, atâta timp cat îl negam pe Dumnezeu și îl recunoaștem pe dracu , cred că semnele de întrebare nu le adresezi cui trebuie, raspunzand chiar dumneavoastră la aceste semne de întrebare.
    Din curiozitate ati numărat de cate ori ați pomenit numele ălui cu coarne???

    „Cine nu aduna cu mine risipeste”, acestea sunt vorbele Domnului nostru Iisus Hristos.
    „Cine are ochi să vadă, cine are urechi să audă și cine are minte sa priceapă”.

    Lasa judecata ta in seama lui Dumnezeu căci judecata noastră este strâmbă.
    Iar atunci vom vedea și vom acționa diferit fata de cum am făcut-o.

    Nu suntem îndreptățiți cu nimic sa judecam chiar dacă am fi trăit în locul acelei persoane, dar sa mai fim pe dinafară și să nu știm absolut totul de ce și cum s-a ajuns acolo cu întâmplările.
    Decât să cârtim mai bine ne-am vedea de propriile gânduri, greșeli și situații care le facem la fel ca și ceilalți pe care îi arătăm cu degetul.

    Doamne după cum vrei și cum ști faca-se voia și dreptatea Ta! Amin!

  • Reply
    Adrian
    02/09/2019 at 06:36

    Frumos scris 🙁

  • Reply
    cineva
    02/09/2019 at 08:49

    o prostie de articol, in care scriitorul daca ar fi citit Biblia macar odata si-ar fi reconsiderat pozitia insainte sa il scrie…pacat ca unii dau vina pe Dumnezeu pt ce li se intampla si nu pe ei…

    • Reply
      Daniel Sendre
      02/09/2019 at 08:55

      Inteleg ca dvs ati citit-o, ne explicati putin ce ati vrut sa spuneti in ultima parte?

    • Reply
      Raus Florin
      02/09/2019 at 10:48

      Daca taceai… Ramaneai ‘cineva’..

  • Reply
    Oana
    02/10/2019 at 15:53

    Foarte frumos! Il citesc si recitesc mereu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: