Iohannis și murăturile de la mă-sa

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, care a coincis cu omagierea a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, președintele României a decorat niște cetățeni, fără a pronunța, măcar, numele poetului.

Irina Sanda Cajal, Carol W. König, Enikő Szenkovics, Dorin Coltofeanu, Marian Zidaru și Octavian Saiu sunt doar câțiva dintre cei distinși cu Ordine Naținale pentru Merite, cu grad de Cavaleri sau fără.

Atât de multe merite au oamenii ăștia și atât de mare e contribuția lor la cultura română, încât nici nu vă sunt cunoscute numele! Dar asta nu îi face pe cetățeni mai puțin merituoși, ci ne face pe noi, restul românilor, inculți, desigur! O zguduim aiurea cu Eminescu, poetul care n-a fost în stare nici măcar să termine Luceafărul. Două strofe mai avea până la 100, bă, două, atâtea!

Fred Nuss, spre exemplu, este un alt cetățean distins grațios de Iohannis. Omul e fotograf, înțeleg că lucrează pentru “Tribuna”, o publicație online din Sibiu. Întelegeți? E din orașul în care Iohannis a fost primar, nimic mai mult, poate i-o fi făcut și fotografiile la nuntă, asta nu mai știu.

Și ca să înțelegeți că nu bat câmpii, până și domnul Fred a fost surprins:

“Nu m-am aştetptat la această distincţie, dar pot spune că sunt onorat că preşedintele Klaus Iohannis a decis să fiu decorat cu această distincţie, pentru care îi mulţumesc personal”. Am citat de pe site-ul de care v-am zis.

Cetățenii ăștia sunt critici, fotografi, directori de muzee, sculptori, conferențiari sau redactori de carte, așa cum e prezentat Radu Paraschivescu, în decret. Pentru că și invitatul permanent a fost decorat, da. 

Dar aici nu am nimic de obiectat, Paraschivescu chiar și-a adus contribuția în cadrul campaniei, a făcut-o pe contracandidata lui Iohannis “flașnetă, rață, ștrudel vorbitor”, i-a zis că are “o față monstruoasă” și așa mai departe, “redactorul de carte” s-a întrebuințat serios, cum spuneam, chiar merita titlul de CAVALER. Mai cavaler decât el nu știu altul!

Dacă e să mă-ntrebați pe mine, frecvența cu care Iohannis își decorează argații pare să facă parte dintr-o veritabilă campanie de decredibilizare și privare de importanță a însemnelor Statului Român.

Președintele decorează criticul pentru că e critc, pictorul pentru că e pictor și fotograful pentru că e fotograf, mă aștept ca pe listă să apară în curând și zidari distinși cu ordine de merit pentru că … sunt zidari, bravo!

Si pentru ca l-au gletuit pe el frumos, elegant, la un moment dat, bine-nțeles, de parcă distincțiile statului român i le-a trimis mă-sa, d-acasă, ca pe murături.

You May also Like...

Tu ai cui să dai acel telefon?
16/08/2019
Brigada Diverse la școală. Ce le faceți copiilor voștri?
11/09/2019
Sunt o mare tută, mamă!
03/01/2020
2 Comments
  • Reply
    Radu Paraschivescu
    20/01/2020 at 07:01

    Stimate domnule Şendre, daţi-mi voie să vă spun câteva lucruri. Unu: nu-mi amintesc să fi spus despre doamna Dăncilă că are „o faţă monstruoasă”. Pe celelalte mi le recunosc. Recunosc şi că, în aceeaşi emisiune, am criticat exprimarea preşedintelui Iohannis, amănunt care v-a scăpat. Un argat nu şi-ar fi permis aşa ceva, după cum nu şi-ar fi permis să-l critice pe K.I. nici joia trecută, la o zi după decorare. Fostul baschetbalist Alin Savu, cu care sunt prieten, mi-a reproşat intens criticarea lui Klaus Iohannis înaintea alegerilor – discuţia noastră există pe pagina lui de Facebook. Doi: era frumos s-o adăugaţi pe listă şi pe Ioana Pârvulescu, decorată la rândul ei fără să fi prestat servicii pentru Iohannis, aşa cum (pe nedrept) credeţi c-aş fi făcut-o eu. Ioana e o scriitoare de primă mână, tradusă în multe ţări, premiată şi departe de mizele politicului. În fine, trei: nu pentru meseria de redactor am fost decorat, deşi nu văd nimic infamant în această meserie. Pot bănui că decoraţia mi-a fost acordată pentru cele 25 de cărţi scrise, cele 108 cărţi traduse, cele peste 3.500 de articole scrise (inclusiv în presa culturală) şi sutele de emisiuni de radio şi de televiziune la care am fost invitat sau pe care le-am realizat. Vă mulţumesc.

  • Reply
    Radu Ionita
    22/01/2020 at 18:31

    Bun articolul cu o singura retinere insa: nu cunosc culisele politice si nici cele culturale si nici relatiile de interdependenta intre „actorii” celor 2 scene. In plus ma raliez majoritatii parerilor exprimate aici. Insa nu mi se pare deloc deplasat decorarea d-lui Radu Paraschivescu. Este un personaj cunoscut in ziua de azi, si cred ca multi microbisti, cititori sau simpli ascultatori de radio au auzit de dansul. Sunt de acord cu faptul ca de celelalte persoane nominalizate aici e greu sa fii auzit cineva care nu e in bransa. Sau care nu citeste. SIncer nici eu nu am auzit. Ceea ce vreau sa spun este faptul ca Radu Paraschivescu chiar are pentru ce sa fie decorat. Acum ca acest lucru coincide si cu optiunile politice, e greu de facut o diferenta deoarece, repet, noi nu cunoastem dedesubturile relatiilor la acest nivel. Cel putin eu. Insa stiu ca dansul ar putea fi recompensat pt ceea ce a facut pana acum deoarece ma numar printre cei care au luat contact cu activitatea literara a dansului( la modul tangentilal recunosc), am citit cateva carti din cele pe care le-a scris, si de obicei il urmaresc si la emisiunile sportive. Inchei aici cu rugamintea de a nu lua ceea ce am spus ca pe o critica sau repros ci ca pe o optiune personala care este divergenta de cea a dvs.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: