MUISTA

Trăiți, că de murit nu e nici o scofală! Mă adresez tuturor celor care au cochetat vreodată cu sinuciderea. Mă adresez, în special, tinerilor.

Tineri care cred că tot ce zboară se mănâncă, așa cum am crezut și noi, copii cu riduri, la vârsta lor.

Scriu asta după ce am văzut un video cu un puști de 22 de ani intrând cu vreo 200 Km pe oră într-un tir, staționat pe o autostradă din Germania. Și a făcut-o live, pe Facebook, cu mama lui acolo, în el, implorându-l “s-o asculte puțin”.

N-a ascultat-o, din păcate. Puștiul suferea din dragoste, pentru că prietena lui, timp de trei ani, îl părăsise.

Vă dați seama? Puștiul ăsta vorbea de relații serioase, profunde, imediat după majorat, cum ar veni.

Nu faptul că s-a sinucis m-a zguduit, ci că a făcut-o în timp ce mama lui urmărea filmul ăsta prost, transfigurată de spaimă, în care le transmitea celor care l-au crescut, cu nonșalanță, că-i iubește. “Mamă, tată, nu vreau să spun decât că vă iubesc mai mult decât orice pe lumea asta.”

Dar ca răsplată, a ales să-i distrugă. Simply as that! Nu există nimic mai crunt pe lume decât ca un părinte să își îngroape copilul.

Pot fi considerat insensibil, e OK, eu tot o să vă spun ce gândesc.

Mă gândesc că puștiul ăsta ar fi putut omorî oameni, de aceea “mă bucur” că a ales să se proptească în spatele unui tir.

Mă gândesc că avea ceva probleme psihice, pentru care a eșuat în a cere ajutor, altfel nu îți faci așa ceva nici ție, nu le faci așa ceva nici părinților tăi.

Mă gândesc că fata aia, Monica, iubita, va trebui să înțeleagă că nu e vinovată pentru ce s-a întâmplat. Aș putea să bag mâna în foc că puștiul a șantajat-o emotional cu sinuciderea, iar dacă n-o făcuse deja, urma să o facă, cel mai probabil, o viață. Care viață, pentru Monica, numai viață nu ar fi fost, lângă un tip cu asemenea probleme.

Mă gândesc că relația lor, tineri așa cum erau, a fost una toxică, în care nu sunt convins că puștiul a înțeles vreodată ce înseamnă să iubești pe cineva. Iubirea pură înseamnă să ai puterea să și lași omul drag să plece, dacă asta își dorește. Iubirea înseamnă să nu distrugi oamenii pe care îi iubești și care sigur te iubesc necondiționat și fără limite, cum te iubesc părinții, spre exemplu. Sau frații.

Sigur că mă întristează o viață irosită la modul ăsta absurd, așa insensibil cum sunt, dar accept că era viața lui și că avea dreptul să facă ce vrea cu ea, până la urmă. Dar nu pot înțelege cum a putut să le facă așa ceva celor dragi.

Dacă vă iubiți familiile, trăiți, oameni buni, că de murit chiar nu e nici o scofală, după cum spunea Adrian Pintea. Și indiferent ce ați face, nu vă distrugeți părinții! Nu le răpiți rațiunea de a fi. Nu irosiți sentimente curate, mii de lacrimi vărsate și ani grei de muncă depusă ca să vă crească!

Sigur că nu bagatelizez problemele din realitatea voastră și înțeleg inclusiv faptul că nu voi ați cerut să fiți aduși pe lumea asta, pe care unii ați ajuns să o urâți. Pot înțelege, deci, că nu a fost o alegere să fiți nefericiți sau depresivi. Dar și voi trebuie să înțelegeți că viața vine nu numai cu drepturi sau probleme, ci și cu responsabilități. Niciodată, om bun, niciodată nimeni și nimic nu îți dau dreptul să le rupi sufletele în bucăți celor pentru care contezi! Cu atât mai puțin o fată, una oarecare, DEPRESIA, să-i zicem. Sau Monica, nu știu.

Trăiește, suferă, luptă, caută ajutor, strânge din dinți, târăște-te printre probleme ca un șarpe, urlă ca un câine turbat noaptea prin casă, privește depresia drept în ochi, lovește cu pumnii în perne, descarcă-te, cumva, dar nu înceta să te închini la părinții tăi ca la icoane. Faptul că ești în viață și lupți e recunoștința pe care ești obligat să le-o porți. Lor și tuturor celor care te îndrăgesc, așa imperfect și defect cum ești: copii, bunici, frați, soți, prieteni sau nepoți. Nu nenoroci oameni pentru care însemni .. habar ai tu cât!

În loc să te consideri, atât de absurd, o povară pentru ei, nu doar pentru propria-ți persoană, ce-ar fi să trimiți acum unui om drag un sms, în care să îi spui, simplu: “Te iubesc”, iar altuia care ți-a fost alături, pur și simplu: “Mulțumesc”!?

Apoi, om bun, în gând, dar cât poți tu de tare: “Futu-ți morții mă-tii de depresie, nu poți să bați tu asta, niciodată! Cu sau fără ajutor, încă, am o viață la dispoziție să mă lupt cu tine!”

MUISTO 😉

You May also Like...

Simona și Dumnezeu
14/07/2019
Tu ai cui să dai acel telefon?
16/08/2019
RADU
14/06/2019

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: