Thrillerul România-Spania. Profilul psihologic al victimei

Prima observație din raport. Cosmin Contra a analizat meciurile Spaniei singur în casă, numai în puterea nopților și de fiecare dată cu lumina stinsă, cred și eu că i s-a făcut frică! Bine, eu îl menajez acum, ca de la bărbat la bărbat, altfel aș fi zis că s-a pișat pe el. Să te baricadezi cu 5 (cinci) fundași, la tine în curte, cu tribunele pline de daci, toți cu topoare în mână și lupul pe steag, asta denotă spaimă în toată regula. L-o fi controlat Stoichiță la chiloțel!? Pizda mă-sii de treabă, ce rost avea, că mirosea de la oficială.

Bine, Guriță a încercat să păstreze aparențele de războinic, așa că la final a dat-o pe ăia mici. Povestește directorul tehnic al FRF, ținându-se de nas: “Mi-a spus Cosmin, chiar când m-am dus la vestiare, că nu înțelege ce se întâmplă. De ce începem așa de timid jocurile?”

Păi, cum de ce, Guriță, ești panicat? Ai luat speiș, ce-ai luat? Aia nu e timiditate, ci chiar fișa postului. Fundașul trebuie să apere casa de furia bestiei, nu s-o atace, iar tu ai trimis în teren 8, cu tot cu portar și închizători, m-ai înțeles? Ca să alerge după bicicletă, dintr-o echipă de 11, ți-au mai rămas doar 3 capabili să sară la lanț, pentru că piciorul bestiilor era mai greu să-l ajungă, îți dai seama. Scade-l pe Keșeru, care nu prea mai poate, biologic vorbind, pune-i o lumânare lui Stanciu RIP și cam aia e. L-ai snopit pe Pușcaș, săracu. Te-au înjurat ăia de la Reading, ești conștient!

A doua observație din raport. Cum e turcul, și pistolul, adică presa. După meci, reprezentanți de seamă ai ei, responsabilii cu imaginea ziarelor, au urcat iar Miorița pe munte, săraca. Ia uite cum și-a rupt cămașa de pe el un editorialist și a introdus iar placa cu neamul victimă, pe ideea: “toți ne bat și toți ne-njură, toți ne bagă aaaaa-a, pentru o ciorbă nu pot să joc la Craiova”. Că francezii de la Lyon comit o nedreptate cu Tătărușanu rezervă, că se poartă cu el “ca în Coreea de Nord”, că nu știu ce. Scrie Geambașu: “Noi avem încă o imagine idilică despre corectitudinea sistemului profesionist, capitalist în general. Despre eficiența investițiilor și, de ce nu?, despre șansele egale oferite angajaților.”

Suntem buni, dar nu ne vede nimeni, cum ar veni, facilă și familiară combinația, pentru că la Gazetă mai e unul care îi ceartă non-stop pe străinii ăștia bullies, doar că țintele lui sunt belgienii, în cazul lui Răzvan Marin.

Pușca și cureaua lată,
Vestici de căcat, băi, frate!

Invidioși, urâcioși, le e frică să nu ne ridicăm, că dup-aia poate intoarcem, dreaq, iar, armele. Conspirație malefică planetară. Propun să-l decorăm pe Tătă pentru 5 parade reușite într-un meci, iar lui Marin să-i facem pașaport fals. Croația. Merg pe Croația. Răspuns final! Dacă într-o Jumătate de an nu e nominalizat la balonul de haur, să mă scuipați pe mine, nu pe Theo!

Concluzie. Spania chiar e un monstru în fotbal, noi suntem tot de căcat, Guriță candește a fricos de la o poștă, nu poate fi selecționer niciodată, pentru că nici nu joacă, nici nu reconstruiește, iar răul suprem din fotbalul nostru a rămas același. Suporterii. Nu FRF, care trebuia să îi pună în temă cu momentul de reculegere, mă gândesc. Aceiași suporteri care trebuiau să califice și naționala la turneul final, mai ales că tura asta suntem și gazde, incompetenții naiba! Ne facem de căcat!

Despre imbecilii care au intrat pe teren am zis deja, acum doar repet: imbecili.

Aceasta nu este o cronică, să fim bine înțeleși, am și specificat, e doar profilul psihologic al victimei perfecte: România, noi, inventatorii acestui rol în istorie, ca neam.

CĂZURĂM DE PE UN CAL FRUMOS ȘI AZI

You May also Like...

În poza asta minunată e HIDOȘENIA lumii
30/08/2019
Simona și Dumnezeu
14/07/2019
Negoiță, înțelegi acum cine retrogradează Dinamo?
15/07/2019

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: